cu permisiunea dvs:..de la maestrul beligan citire!

In 1964, l-am cunoscut la New York pe Salvador Dali. Un prieten comun m-a prezentat “divinului” care mi-a aratat,spontan, o violenta simpatie. Socotea ca noi, romanii, avem o misiune sacra, de gardieni ai latinitatii, aici la rascrucea imperiilor moarte. Mi-a daruit un foarte frumos album, cu o dedicatie care cuprindea intreaga pagina de garda si in a carei grafica exaltata se afla pecetea lui indelebila.

“Pastreaza-l bine. Dupa moartea mea, il vei vinde la licitatie”.
L-am asigurat ca nu ma voi desparti niciodata de el.
“Sa nu spui asta. Banii au o importanta capitala in existenta noastra. Inca din copilarie mi-am dat seama de asta si am hotarat sa trec prin viata usor multimilionar. Lectia asta am invatat-o foarte devreme. Aflasem ca Cervantes, cea mai mare glorie a Spaniei, si-a sfarsit zilele la inchisoare. Am invatat, de asemenea, pe bancile scolii, ca Cristofor Columb, care, totusi, ne-a daruit un intreg continent, a fost, la intoarcere, aruncat in temnita, pentru ca facuse datorii. Am hotarat, asadar, in fata acestei dureroase amintiri a doua experiente ilustre, sa-mi iau precautiile indispensabile cat mai curand posibil: ca sa devin celebru, trebuia sa fac un stagiu in inchisoare, si ca sa ies de acolo trebuia sa acumulez cateva milioane. O data implinite aceste doua conditii, viata devenea posibila…”

Obisnuit cu declaratiile lui provocatoare, care ii scandalizau pe multi, amicul nostru l-a intrebat in gluma: “Daca un miliardar ti-ar cere sa nu mai pictezi timp de un an, cati bani ar trebui sa-ti dea?”

“Nu multi. Cateva milioane”. (asta se petrecea in 1964)

“De ce?”

“De dolari, bineinteles. Sa fim practici. Trei milioane de dolari si nu mai pun mana pe pensula un an de zile”.

“Salvador, goana asta dupa bani ma uimeste. Vad aici cateva proiecte de vaze. Crezi ca acest gen de activitate comerciala e demna de un mare artist?”

“De ce nu? In timpul Renasterii, toti pictorii faceau asta. Leonardo da Vinci desena gradini, a desenat jartierele pentru uniforma garzii papale, a desenat o multime de obiecte cotidiene. Prietenii mei s-au revoltat cand, acum 25 de ani, am desenat cravate si covoare. A fost un scandal enorm. Colegii mei tipau: “Dali se prostitueaza desenand cravate!” Cred ca erau pur si simplu gelosi ca nu li s-au facut si lor asemenea propuneri. Zece ani mai tarziu, Miro, Picasso si Cocteau s-au apucat, la randul lor, sa deseneze mochete, fete de masa, farfurii si o mie de alte obiecte mai putin nobile…”

Discutia asta m-a impresionat puternic, dovada ca o pot reda, dupa atata vreme, aproape cuvant cu cuvant. Mi-am amintit de ea ieri, cand un spectator, intelectual subtire, deplangea faptul ca unii dintre marii nostri actori se prostitueaza in filme, in reclame sau spectacole nedemne de statutul lor artistic.

Cine are dreptate? Dali sau intransigentul meu spectator? E o dilema, pe care fiecare artist o rezolva conform filosofiei si… nevoilor lui.

Sursa: Cronica Romana

ilbibec!!!

ma reintorc plina de ganduri nescrise si de scris!
mi-a fost dor de randurile deosebite ale bloggerilor !
in seara aceasta datorita unui vechi si drag colaborator m-am hotarat sa-mi mai dau o sansa in a pune in pagina multele mele pe care imi doresc a le darui!
voi reveni curand!

..despre spovedanie..
este un act suprem de recunoastere al imperfectiunii, o aplicatie practica a transpunerii noastre in lumea celor ce ne inconjoara..
am mintit
am fost lenes
am ucis
urasc
sunt manios
sunt imperfect dar doresc celor din jurul meu sa fie perfecti si sa ma vada pe mine perfect..
las diavolul sa ma ispiteasca..
atunci cand recunosc toate acestea merit sa iau viaţa de la inceput si...sin no more...pacatele iti sunt iertate....dar eu ma pot ierta???
imi doresc sa va doriti viata vesnica!

देस्प्रे अ da
Sfântul Vasile cel Mare arată că Duhul Sfânt „e total prezent în fiecare şi peste tot. Împărtăşindu-Se, El nu suferă împărţire. Când ne împărtăşim din El, nu încetează a rămâne întreg. Ca o rază de soare care produce bucurie tuturor în aşa fel încât fiecare crede că el singur profită de ea, în vreme ce această rază luminează pământul şi marea şi străbate cerul, tot aşa Duhul Se află în fiecare din aceia care-L primesc... şi se împărtăşesc după măsura şi capacităţile lor, căci pentru posibilităţile Duhului nu e măsură“.

pablo spune spusele din seara asta, multumesc!

Fiara de lumina
In nesfirsirea mea nesigura,
eu sint o fiara de lumina, incoltita
de frunzele si de greseala sa:
padurea-i deasa; semenii mei trec pe-aici,
foind, se-ntorc sau ratacesc;
eu ma retrag in vreme-aceasta insotit
de garda mie azi de timp impusa:
talazuiri de mari si astrii noptii.
E larg; putin e, rar si este totul.
De ochii multi vazuti de ochii mei,
de-atitea sarutari pe gura mea,
de-atita fum ce mi-a-necat gitlejul
din trenurile de odinioara:
atitea gari batrine, fara mila,
si colb din librarii fara de numar,
eu omul, muritor, am obosit
de ochi, de sarutari, de fum,
de drumuri,de carti mai indesate ca pamintul.
Acum, in miez de codru ratacit,
vuiet dusman aud si ma-nspaimint
nu de ceilalti, ci chiar de mine insumi,
de convorbirea fara de sfirsit,
de corul ce cinta mereu cu noi
si tilcurile sure ale vietii.
Pentru c-odata,
pentru ca un glas,
doar o silaba, clipa de tacere,
ori zvonul ne-ngropat al unui val
m-asaza fata-n fata cu-adevarul,
si nu mai e nimic de talmacit,
nici de vorbit, caci asta era totul:
si portile padurii s-au inchis,
colinda soare deschizind frunzisuri,
se-nalta luna precum rodul alb,si omul impacat accepta soarta.
(Pablo Neruda)

.....despre motivare

În seara aceasta am atins un alt vis!
Mă bucur pentru mine ca nu m-am lăsat " sedusă si abandonată" si indiferent de greutăţi am reuşit!
Întrebarea care-mi vine în minte acum în aceste clipe de euforie este: " ce as putea face pentru cei din jur ...cum as putea sa-i ajut ca si ei sa se bucure?"
Oare noi toţi "trainerii...coacii...mentorii...blogerii..." din lumea largă nu am putea sa declanşam/ declarăm:" ...Ziua Motivarii", zi în care în loc sa ne sărutăm/ îmbrăţişăm sa găsim o modalitate de expulzare a românilor din ....ceea ce ei cred ca este criza?

Vise frumoase!

Zilele trecute "zappand" prin emisiuni tv am vazut o scena dintr-un
film clasic plina de senzualitate.
Era o senzualitate pura, luminata de trairea interna a celor doi
actori pe care acum o gasim transformata in "oaproapepornografie".
Gandul m-a dus la un film minunat in care dragostea exprimata de
nemuritorii: Ingrid Bergman si Humphrey Bogart nu are imbratisari, cred ca nici
de sarutat nu prea se saruta, dar traiesc atat de intens,
exprima atat de mult incat te doare, esti alaturi lor si in final te cuprinde
furia si neputinta implinirii lor in acea viata.
Cum putem noi oare macar sa influientam schimbarea "mizeriei zilnice"
aruncate de televiziuni?
Cum putem salva din cea mai ramas pur din noi?