..despre spovedanie..
este un act suprem de recunoastere al imperfectiunii, o aplicatie practica a transpunerii noastre in lumea celor ce ne inconjoara..
am mintit
am fost lenes
am ucis
urasc
sunt manios
sunt imperfect dar doresc celor din jurul meu sa fie perfecti si sa ma vada pe mine perfect..
las diavolul sa ma ispiteasca..
atunci cand recunosc toate acestea merit sa iau viaţa de la inceput si...sin no more...pacatele iti sunt iertate....dar eu ma pot ierta???
imi doresc sa va doriti viata vesnica!
marți, 21 aprilie 2009
miercuri, 8 aprilie 2009
देस्प्रे अ da
Sfântul Vasile cel Mare arată că Duhul Sfânt „e total prezent în fiecare şi peste tot. Împărtăşindu-Se, El nu suferă împărţire. Când ne împărtăşim din El, nu încetează a rămâne întreg. Ca o rază de soare care produce bucurie tuturor în aşa fel încât fiecare crede că el singur profită de ea, în vreme ce această rază luminează pământul şi marea şi străbate cerul, tot aşa Duhul Se află în fiecare din aceia care-L primesc... şi se împărtăşesc după măsura şi capacităţile lor, căci pentru posibilităţile Duhului nu e măsură“.
Sfântul Vasile cel Mare arată că Duhul Sfânt „e total prezent în fiecare şi peste tot. Împărtăşindu-Se, El nu suferă împărţire. Când ne împărtăşim din El, nu încetează a rămâne întreg. Ca o rază de soare care produce bucurie tuturor în aşa fel încât fiecare crede că el singur profită de ea, în vreme ce această rază luminează pământul şi marea şi străbate cerul, tot aşa Duhul Se află în fiecare din aceia care-L primesc... şi se împărtăşesc după măsura şi capacităţile lor, căci pentru posibilităţile Duhului nu e măsură“.
joi, 2 aprilie 2009
pablo spune spusele din seara asta, multumesc!
Fiara de lumina
In nesfirsirea mea nesigura,
eu sint o fiara de lumina, incoltita
de frunzele si de greseala sa:
padurea-i deasa; semenii mei trec pe-aici,
foind, se-ntorc sau ratacesc;
eu ma retrag in vreme-aceasta insotit
de garda mie azi de timp impusa:
talazuiri de mari si astrii noptii.
E larg; putin e, rar si este totul.
De ochii multi vazuti de ochii mei,
de-atitea sarutari pe gura mea,
de-atita fum ce mi-a-necat gitlejul
din trenurile de odinioara:
atitea gari batrine, fara mila,
si colb din librarii fara de numar,
eu omul, muritor, am obosit
de ochi, de sarutari, de fum,
de drumuri,de carti mai indesate ca pamintul.
Acum, in miez de codru ratacit,
vuiet dusman aud si ma-nspaimint
nu de ceilalti, ci chiar de mine insumi,
de convorbirea fara de sfirsit,
de corul ce cinta mereu cu noi
si tilcurile sure ale vietii.
Pentru c-odata,
pentru ca un glas,
doar o silaba, clipa de tacere,
ori zvonul ne-ngropat al unui val
m-asaza fata-n fata cu-adevarul,
si nu mai e nimic de talmacit,
nici de vorbit, caci asta era totul:
si portile padurii s-au inchis,
colinda soare deschizind frunzisuri,
se-nalta luna precum rodul alb,si omul impacat accepta soarta.
(Pablo Neruda)
In nesfirsirea mea nesigura,
eu sint o fiara de lumina, incoltita
de frunzele si de greseala sa:
padurea-i deasa; semenii mei trec pe-aici,
foind, se-ntorc sau ratacesc;
eu ma retrag in vreme-aceasta insotit
de garda mie azi de timp impusa:
talazuiri de mari si astrii noptii.
E larg; putin e, rar si este totul.
De ochii multi vazuti de ochii mei,
de-atitea sarutari pe gura mea,
de-atita fum ce mi-a-necat gitlejul
din trenurile de odinioara:
atitea gari batrine, fara mila,
si colb din librarii fara de numar,
eu omul, muritor, am obosit
de ochi, de sarutari, de fum,
de drumuri,de carti mai indesate ca pamintul.
Acum, in miez de codru ratacit,
vuiet dusman aud si ma-nspaimint
nu de ceilalti, ci chiar de mine insumi,
de convorbirea fara de sfirsit,
de corul ce cinta mereu cu noi
si tilcurile sure ale vietii.
Pentru c-odata,
pentru ca un glas,
doar o silaba, clipa de tacere,
ori zvonul ne-ngropat al unui val
m-asaza fata-n fata cu-adevarul,
si nu mai e nimic de talmacit,
nici de vorbit, caci asta era totul:
si portile padurii s-au inchis,
colinda soare deschizind frunzisuri,
se-nalta luna precum rodul alb,si omul impacat accepta soarta.
(Pablo Neruda)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
